ÎMBRĂCĂMINTE DE PROTECȚIE CU DISIPAREA SARCINII ELECTROSTATICE

Acest standard european precizează cerințele legate de materiale și de proiectarea hainelor de protecție pentru disiparea sarcinii electrostatice, utilizate în completarea unui sistem de împământare, cu scopul de a împiedica descărcările electrice cu provocarea de incendii. ATENȚIE : aceste cerințe se pot dovedi insuficiente în atmosferele inflamabile bogate în oxigen. Această normă nu se aplică în cazul protecției împotriva tensiunilor din rețeaua electrică.

Deseori este necesar controlul pe persoane a electricității statice indezirabile.

Potențialul electrostatic poate avea, într-adevăr, consecințe grave asupra personalului, deoarece acesta poate fi suficient de mare pentru a provoca descărcări electrice cu scântei periculoase.

După evaluarea riscurilor, purtarea hainelor de protecție cu disiparea sarcinii electrostatice se poate dovedi necesară. Utilizarea hainelor certificate conform normei EN1149-5 este în acest caz obligatorie.

Directiva ATEX 1999/92/CE, Anexa II-A-2.3, cere ca lucrătorii să fie echipați cu haine de lucru din materiale care nu produc descărcări electrostatice cu potențial de aprindere a atmosferelor explozive.

Potențialul electrostatic poate afecta, de asemenea, materialele sensibile la descărcările electrice.
Astfel, îmbrăcămintea antistatică este frecvent utilizată în uzinele de producție de echipamente electronice, de exemplu montajul de dispozitive semiconductoare. Sunt utilizate de asemenea în unități cu atmosferă controlată, cum ar fi atelierele de vopsitorie auto, cu scopul de a evita emisia de particule ce se pot depune pe vopseaua caroseriilor.

Disiparea sarcinii antistatice poate fi realizată printr-un tratament care limitează formarea sarcinilor electrostatice, sau prin adăugarea de fibre de carbon sau metalice. Persoanele care poartă îmbrăcăminte de protecție cu disiparea sarcinii electrostatice trebuie obligatoriu să fie echipate cu un mijloc de împământare cu o rezistență mai mică de 10 ⁸ Ω, de exemplu, purtarea de încălțăminte adecvată, precum încălțămintea de siguranță indicată în norma EN ISO 20345, sau orice alte mijloace adecvate.

ÎMBRĂCĂMINTE DE PROTECŢIE IMPOTRIVA CLIMATELOR RĂCOROASE

Această normă specifică exigentele şi metodele de testare a performanţei articolelor de îmbrăcăminte (veste, bluze, geci, pantaloni) de protecţie împotriva climatelor răcoroase.

Aceste articole de îmbrăcăminte folosite la o temperatură joasă moderată (-5°C şi mai mult) pentru a proteja împotriva răcirii locale cutanate nu sunt folosite numai pentru activitați in exterior, ca de exemplu in construcții; ele pot servi de asemenea activitaţilor din interior, ca de exemplu in industria alimentară.

In aceste cazuri nu este mereu necesar ca aceste articole de îmbrăcăminte să fie făcute din material impermeabil sau etanş la apă. Exigenţa corespunzatoare este prin urmare lăsată la alegere, prin prezenta Normă.

X : Clasa de rezistenţă termică, Rct

X : Clasa de permeabilitate la aer, AP

X : /cler al articolului de îmbrăcăminte (Opţional)

X : Clasa de rezistenţa la pătrunderea apei WP (Opţional)

ECHIPAMENT CU VIZIBILITATE RIDICATĂ PENTRU SITUAȚII DE RISC MEDIU

Acest standard specifică exigențele referitoare la echipamentele cu vizibilitate ridicată sub formă de îmbrăcăminte sau dispozitiv, ce pot semnala vizual prezența utilizatorului.

Echipamentul cu vizibilitate ridicată are ca scop asigurarea vizibilității purtătorului în situații de risc redus sau mediu în orice condiții de iluminare pe timp de zi și/sau în cazul iluminării cu farurile sau proiectoarele aferente vehiculelor pe întuneric. Acest standard nu se aplică în cazul situațiilor cu risc ridicat care sunt acoperite de standardul EN ISO 20471.

Suprafață minimă în m² pentru tipurile B1 și B2 :

Suprafață minimă în m² pentru tipul A, B3 și AB :

Acest standard precizează cerinţele şi metodele de testare ale îmbrăcămintei de protecţie neventilate împotriva contaminării radioactive cu particule.

Îmbrăcămintea de acest tip este concepută pentru a proteja doar corpul, braţele şi picioarele persoanei care o poartă, dar poate fi utilizată şi cu accesorii care protejează alte părţi ale corpului persoanei care o poartă (de exemplu, cizme, mănuşi, aparat de protecţie respiratorie - APR).

Îmbrăcămintea este clasificată în funcţie de factorul de protecţie nominal (raportul dintre concentraţia de particule de testare în atmosfera înconjurătoare şi concentraţia de particule de testare la interiorul îmbrăcămintei) stabilit în raport cu scurgerea totală spre interior (raportul dintre concentraţiile de particule de testare la interiorul îmbrăcămintei şi la interiorul camerei de testare).

Clasele sunt următoarele:

PROTECŢIE FOLOSITĂ PENTRU SUDURĂ ȘI TEHNICI CONEXE

Acest standard specifică exigențele de performanţă a îmbrăcăminții de protecţie destinată operatorilor de sudură şi tehnici conexe, care prezintă riscuri comparabile.

Acest tip de îmbrăcăminte de protecţie are ca scop să-l protejeze pe cel care o poartă împotriva micilor proiecții de metal topit, la contactul de scurtă durată cu o flacără, precum şi împotriva radiațiilor ultraviolete. Este destinat să fie purtat la temperatură ambiantă, în mod continuu, până la 8 ore.

MAIVE2
	EN ISO 11611
	A1 Test

Această normă specifică exigențele şi metodele de testare a performanţei articolelor de îmbrăcăminte de protecţie împotriva frigului la temperaturi mai mici de - 5°C (friguri extreme).

Se disting două tipuri de îmbrăcăminte:

Articol de îmbrăcăminte: care acoperă o parte din corp, ex: scurtă din impermeabil cu glugă, vestă, geacă.

Ansamblu vestimentar: care acoperă întreg corpul (trunchi + picioare), ex. combinație, scurtă din impermeabil cu glugă & pantalon cu bretele.

X (imbracaminte de corp B/C/R) : /cler al articolului de îmbrăcăminte
X : Clasă de permeabilitate la aer, AP
X : Clasă de rezistenţă la patrunderea apei WP (Opţional)

Standardul EN ISO 374-5 stablește cerințele referitoare la mănușile destinate pentru protecția utilizatorilor împotriva microorganismelor (mucegai și bacterii, opțional viruși) și modalitățile de testare.

Penetrarea mucegaiului și bacteriilor (test efectuat conform standardului EN374-2): În cursul testului se examinează rezistența la apă și aer a mănușilor.

Penetrarea virușilor (testat conform metodei B a standardului ISO 16604): Procedura asigură stabilirea rezistenței la penetrarea agenților patogeni transmiși prin sânge.

– Testul utilizează bacteriofagul Phi-X174.

Exemple de aplicaţie:

Având în vedere că în fiecare caz domeniul de utilizare este determinant, de multe ori mănușile trebuie să dispună de mai multe calități pentru a corespunde cerințelor de protecție. Din acest motiv, este foarte importantă luarea în considerare a domeniilor de utilizare din instrucțiunile de utilizare și a rezultatelor testelor efectuate în laborator. Totodată, este recomandat să se stabilească, prin teste preliminare, dacă mănușile corespund sau nu utilizării planificate, având în vedere că condițiile de la locul de muncă pot diferi de condițiile testului tipizat în ceea ce privește temperatura, uzura și deprecierea.

Standardul ISO 18889 specifică exigențele referitoare la mănușile de protecție pentru operatorii care manevrează pesticide și muncitorii care intră în contact cu acestea după aplicare.

Mănușile din clasa G1 sunt adecvate în cazul în care riscul potențial este relativ scăzut. Aceste mănuși nu sunt adecvate unei utilizări cu pesticide concentrate, nici în cazurile de risc mecanic. Mănușile din clasa G1 sunt cel mai adesea de unică folosință.

Mănușile din clasa G2 sunt adecvate în cazul în care riscul potențial este mai ridicat. Acestea sunt adaptate utilizării cu pesticide diluate și pesticide concentrate. Mănușile din clasa G2 respectă și cerințele minime de rezistență mecanică, fiind astfel potrivite pentru activități care necesită mănuși cu o rezistență mecanică de bază.

Mănușile din clasa GR nu protejează decât palma și sunt destinate muncitorilor care intră în contact cu reziduurile de pesticide uscate sau parțial uscate prezente pe suprafața plantei după aplicarea pesticidelor.

Standardul EN16350 furnizează exigențe suplimentare pentru mănușile de protecție purtate întrun mediu care include sau este suscepibil de a include zone inflamabile sau explozive.

Alte proprietăți electrostatice pot fi definite prin EN1149-1 (rezistență determinată de-a lungul unui material) sau EN1149-3 (atenuarea încărcăturii), însă nu sunt suficiente pentru evaluarea mănușilor de protecție cu disipare electrostatică.

Specificaţiile eşalonului de numere şi ale cerinţelor legate de factorul de transmisie al filtrelor destinate protecției operatorilor de sudură şi tehnici conexe. Specificații ale cerințelor legate de filtrele de sudură cu număr dublu de categorie.

Se aplică tuturor tipurilor de protecție individuală pentru ochi, împotriva pericolelor susceptibile a dăuna ochilor cu excepția radiațiilor de origine nucleară, razelor X, emisiilor laser și IR ( radiații ) emise din surse cu temperatură scăzută. Nu se aplică protecțiilor pentru ochi pentru care există norme separate (protecția ochilor anti-laser, solare de folosire generală,…)

Standardul EN ISO 10819 specifică cerințele de performanță pentru atenuarea vibrațiilor prin intermediul mănușii. Materialul de reducere a vibrațiilor trebuie să îndeplinească și cerințele de grosime și consistență. Trebuie remarcat faptul că aceste mănuși pot reduce dar nu elimina riscurile pentru sănătate asociate cu expunerea la vibrații transmise mainilor.

Factorul de transmisie a vibrațiilor în benzile de frecvență de o treime de octavă de la 25 la 200Hz trebuie să fie egală sau mai mică de 0,90. Cea calculată în benzi de frecvență de o treime de octavă de la 200 la 1250 Hz trebuie să fie egală sau mai mică de 0,60.